Nationalismul la noi

Nationalismul la noi este fragil pentru ca, nu are o istorie consolidata in veacuri sau milenii

Foto : pieptene scit.

Spun asta facand comparatie cu lumea Orientului mijlociu.
Acolo indiferent din ce tara sunt, daca sunt suniti sau siiti, ei  traiesc in continuitate existenta lor, de pe vremea grecilor si romanilor si pana acum in zilele nostre. De aceea apara cu strasnicie valorile culturale si sociale.Depun toata energia in apararea in fata celor pe care ii numesc si acum, cruciati care au venit si cu o cruzime fara margini i-au umilit si deseori infrant in lupte.Cruciatii le taiau capetele si le puneau pe sfoara apoi le balansau in rasul tuturor.
Daca iau numai cazul meu, eu ma opresc la  comunisti, regi si pana la A.I.Cuza si asta e prea mult. Ce s-a intamplat inainte de Cuza, este in ceata in mintea mea si numai daca caut gasesc  vechii domnitori care sunt stersi si supusi puterilor inrobitoare de pe aceste meleaguri.
La arabi nu este asa, ei au nationalismul in sange, cimentat in milenii de lupta contra cotropitorilor.
Cred ca de aceea nu avem o baza sau, mai bine zis nu avem o baza cimentata ci, doar o baza anemica  formata mai ales din ardeleni care, au suferit sub imperiul austro-ungar. Mai tin minte si acum cand unui om ii erau cerute sacrificii la munca peste puterile lui, considerate de el asa, raspundeau :"dar ce, sunt supus austriac ?"
Asta dovedeste ca istoria noastra nationalista, este numai pana in varful nasului.
Aceasta  situatie se razbuna pe noi acum, cand am avea cea mai mare nevoie de nationalisti !
Acum era munca lor si treaba lor, cand  trebuiau sa fie pe val dar, nu pe valul fugii de raspundere in strainatate, vazand acolo cum smecherii UE-isti sunt cu sacii in caruta si prin devalizarea unor tari ca Romania, traiesc boiereste  adica, trai Niniaca pe banii Babachii, a prostilor ca romanii care, au visat la fata Morgana.
Nationalismul acum trebuia sa fie puternic, cu radacini adanc infipte in istoria noastra. Am citi ieri cum a ramas o enigma disparitia scitilor care cu cruzime nemarginita, isi impuneau vointa militara si sociala si care erau, pe aceste meleaguri. Nici ei nu au rezistat aici, macar sa ne injecteze in sange curajul de a lupta, pentru ce este al nostru, :)))
Asta a stricat in primul rand UE. A stricat aruncand in desertaciune, dragostea pentru pamantul si bogatiile noastre si nu in ultimul rand pentru noi romanii, care am fost fortati se plecam dezradacinandu-ne de aici, unde era cea mai mare nevoie de noi.

PS
Numele de sciți (în greacă Skytai, iar în latină Scythae) era folosit de scriitorii antici pentru a denumi mai multe popoare din răsăritul Europei, așa că totalitatea sciților de care se vorbește trebuie considerată ca un conglomerat de popoare.

Veniți din spre (Caspica-Oxus), sciții au ocupat în secolul VIII î.Hr. stepele nord-pontice, din sudul Republicii Moldova de azi, întinzându-se spre câmpia Donului în Federația Rusă, luând locul cimerienilor așezați aici din timpuri preistorice. Sciții considerați a fi cei adevărați, erau sciții regești de care vorbește Herodot, sau „socoloți” (scoloți) de rasă indo-iraniană, amestecați într-o oarecare măsură cu alte neamuri asiatice.

Triburile rătăcitoare ale sciților au ocupat părți din Dacia până prin secolul II î.Hr., când urma lor se pierde printre geți. La răsărit de triburile dacice, în stepele din nordul Marii Negre, locuiau sciții, un neam de păstori, foarte buni luptători. Călăreți neînfricați, ei se foloseau mai ales de arc, aruncând săgeți din fuga calului. Năvala lor era înspăimântătoare. Se abăteau ca un uragan acolo unde nimeni nu știa că vor lovi. Atrași de bogățiile dacilor, sciții au încercat să supună Dacia. Grupuri de călăreți sciți au reușit să ajungă în Transilvania, iar altele au pătruns în Dobrogea. Timp de trei sute de ani s-au dat lupte între sciți și daci.

Agatârșii, un trib de sciți care au izbutit să se așeze în Transilvania, au fost asimilați de daci. Atrași de bogățiile Transilvaniei, agatârșii, în momentul în care s-au stabilit pe teritoriul Daciei, au folosit aurul și argintul care se găseau acolo pentru podoabe.

Vestiți pentru cruzimea lor, sciții obișnuiau să bea sângele dușmanilor uciși și să se hrănească din carnea acestora, potrivit relatărilor istoricilor antici.