Suntem in epoca de piatra
Foto :Enigmele disparitiei omului de neanderthal. 60 % DINTRE ITALIENI VOR IESIREA DIN UE. FISURA S-A FACUT DE CATRE MAREA BRITANIE. Acum la ora bilantului pentru noi, ce avantaje am avut si avem pentru ca am intrat in marea familie europeana dar, sub masa? Am fost saraciti de toate bogatiile tarii. Ne-am supus impunerilor fantasmagorice ale unor tari asazis civilizate, care pentru infractiuni la care in alte state, se dau pedepse cu sutele de ani. Apropo, am vazut acum ca in SUA pentru 8 violuri si o tentativa de viol, s-au dat 585 de ani (fara posibilitate de eliberare conditionata), mai ales pentru atitudinea inculpatului in timpul sedintei de judecata, nedovedind nici o urma regret, ba chiar sfidatoare. La noi pentru criminalii bugetului tarii, li se da cu suspendare sau la domiciliu, liberi de a pleca pe oricare meridian al planetei. Si asta ne impauneaza ca, ne-am incadrat in marea armata a tarilor civilizate, dar care ne aduce la epoca omului d...